Revolutia 1989 - Sectiunea Stiri

"nu avem voie sa uitam acel decembrie 1989"

StiriRSS Stiri

Ilie Sârbu şi sângele vărsat la Timişoara

2012-12-14 10:12:40

Ilie Sârbu şi sângele vărsat la Timişoara    Imprimare    E-mail
Scris de .    
(Elena Dumitrescu)

În aceste zile, când s-au scurs 20 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, enigmele încă planează asupra celor care au organizat represiunea împotriva celor care au avut curajul să iasă în stradă să lupte împotriva regimului dictatorial condus de Nicolae şi Elena Ceauşescu. De curajul timişorenilor din perioada 16-20 decembrie 1989 (n.r. - în 20 decembrie Timişoara a devenit primul oraş liber al României) s-a legat victoria deplină a revoluţiei în Bucureşti şi implicit în toată România când, practic, Nicolae Ceauşescu a fost obligat împreună cu acoliţii săi să abandoneze puterea. Dincolo de aceste momente tulburătoare pentru naţiunea noastră, rămâne în suspans judecarea şi condamnarea celor vinovaţi de întreg masacrul pus în scenă cu ajutorul serviciilor secrete. De curând, pe adresa redacţiei noastre am primit de la un cititor fidel din Germania, Nicolae Cojoacă ( nicuper@web.de) o mărturie extrem de preţioasă în legătură cu trecutul senatorului PSD Ilie Sârbu chiar din timpul evenimentelor tulburătoare din decembrie 1989 de la Timişoara. Potrivit acestuia, la momentul 1989, politicianul social-democrat Ilie Sârbu, pe atunci teolog şi administrator-şef al Mitropoliei Banatului, ar fi ordonat subalternilor săi să blocheze uşile Catedralei din centrul Timişoarei pentru a bloca accesul tinerilor care se refugiau din ploaia gloanţelor organelor de represiune. Astfel, în 16 decembrie pe treptele Catedralei din Timişoara cădea răpus de gloanţe tânărul Sorin Leia, primul martir al revoluţiei române de la Timişoara în lupta generaţiei lui pentru libertate. Pe de altă parte, cititorul nostru mai precizează în dezvăluirea sa că Mitropolitul Corneanu, aflat la un congres ecumenic la Istanbul i-ar fi spus lui Sârbu să nu-l amestece în actul deciziei sale. „Cele relatate de mine pot fi confirmate de mai multe persoane, printre care revoluţionarii: Alămureanu (primar al Timişoarei între ianuarie-iulie1990) şi Iancu (organizaţia de revoluţionari)“, arată Nicoalae Cojoacă.
Tăcere
Dacă faptele relatate de către cititorul nostru se vor confirma, atunci legea lustraţiei trebuie să fie punctul nodal de curăţirea a tuturor politicienilor care şi-au clădit prin sângele martirilor legitimitatea politică de care se bucură astăzi, la 20 de ani de la momentul 1989. Existând mai multe informaţii care ar indica o legătură strânsă a social-democratului Ilie Sârbu cu fosta Securitate, în data de 2 decembrie 2009 am adresat o solicitare către CNSAS pentru confirmarea sau infirmarea faptului că între 1976-1989 Ilie Sârbu ar fi fost agent de reţea al Direcţiei 1 Securitate sub numele de cod Ovidiu Marinescu. Răspunsul CNSAS: o mare tăcere...


http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=ilie%20sarbu%20a%20fost%20preot&source=web&cd=2&cad=rja&ved=0CC8QFjAB&url=http%3A%2F%2Fwww.curentul.ro%2F2009%2Findex.php%2F2009121838183%2FActualitate%2FIlie-Sarbu-si-sangele-varsat-la-Timisoara.html&ei=C2jKUM69CuLM0AWhhIDAAw&usg=AFQjCNG8UFQsLmLN6-yBkXAF6GyBp78rzA
Scuze , Ilie Sarbu era teolog şi administrator-şef al Mitropoliei Banatului.

Comentarii